SESIUNEA EXTRAORDINARA A PARLAMENTULUI: PINGPONG INTRE PARTIDE
Autor: Diana COMSA
asdasdas |
|
|
Presedintele a solicitat sesiunea extraordinara pentru a discuta refacerea legii de functionare a ANI, insa partidele de Opozitie doresc si discutarea propunerilor lor legislative privind economia si sistemul fiscal.
Astfel ca, in loc ca Parlamentul sa fixeze data pentru sesiunea extraordinara, a urmat un schimb de replici epistolare intre presedinte si loctiitorul lui Mircea Geoana ca sef al Senatului, Dan Voiculescu.
Reprezentantul PC, Dan Voiculescu, a cerut sefului statului sa mentioneze care ar fi durata sesiunii, iar presedintele a precizat ca este vorba despre perioada 1-15 august.
Acesta a adaugat ca si-ar dori ca pe ordinea de zi sa figureze si acte normative precum cele privind cresterea TVA, descentralizarea in sanatate, dar si proiectele privind reducerea TVA pentru alimente si acordarea titlurilor de stat bugetarilor.
Si reprezentanti ai PNL si-au exprimat dorinta ca in sesiunea extraordinara sa se discute proiectul privind reducerea TVA la alimente, dar si eliminarea impozitului forfetar.
Democrat-liberalii isi doreau initial discutarea Legii ANI, legea privind mica reforma in Justitie si proiectul de lege privind suspendarea proceselor in cazul ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate.
Data introducerii: 02-08-2010
Comentarii vizitatori
Alte articole din aceeaşi categorie:
EXCLUSIV - Băsescu, în 2009: Când mai aud că dosarele lui Năstase sunt politice, le fac publice - ASCULTĂ AICI DISCUŢIILEWikiLeaks: Patriciu, Voiculescu, Vântu, Niculae, Becali, în Top 5 oligarhiBăsescu, despre imaginile cu Sarkozy: Problema mare este că şi eu şi el dăm din mâini mereuUdrea: Colegii din PDL mă cunosc mai bine decât presa, mi se pare normal să-şi arate apreciereaPreşedintele Băsescu a ajuns la Ljubljana, pentru o vizită oficialăPSD va propune un Guvern cu 13 ministere şi 4 miniştri delegaţiSilviu Prigoană a revenit în PDLBoc spune că va asculta grupurile PDL, se va consulta cu Băsescu şi va face propuneri legat de CabinetAntonescu: Între PNL şi PDL, grupare cu comportament specific găştilor mafiote, nu poate fi colaborareFlutur: Alegerile interne în PDL vor continua de la 1 septembrie, vom stabili un calendarPonta: Geoană trebuie să decidă, săptămâna viitoare, dacă rămâne sau nu în PSDUdrea: Nu iau în calcul, în acest moment, posibilitatea de a candida la Primăria CapitaleiSilviu Prigoană, internat la Spitalul FloreascaPNL: Votăm orice moţiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului BocSESIUNEA EXTRAORDINARA A PARLAMENTULUI: PINGPONG INTRE PARTIDEPREMIERUL CONSIDERA NECESARA REORGANIZAREA ADMINISTRATIVA, EXCLUZAND INSA CRITERII ETNICENASTASE A PRIMIT DE ZIUA SA UN TIGRUPRESEDINTELE VREA CA PRIMARIILE SI COMPANIILE NATIONALE SA PUBLICE CHELTUIELILE ON-LINEGUVERNUL POATE EMITE ORDONANTE SI IN VACANTA PARLAMENTARAVA URMA O REMANIERE?