Pagina 2 ~ SECTIA DE GINECOLOGIA A SPITALULUI MUNICIPAL, INCHISA

Autor: Diana COMSA
 SECTIA DE GINECOLOGIA A SPITALULUI MUNICIPAL, INCHISA
asdasdas
SECTIA DE GINECOLOGIA A SPITALULUI MUNICIPAL, INCHISA SECTIA DE GINECOLOGIA A SPITALULUI MUNICIPAL, INCHISA

Purtatorul de cuvant al spitalului, Bogdan Popescu, a subliniat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca este vorba despre o masura normala, care a mai fost luata in trecut.

"In momentul in care se constata ca depasesti un standard al incarcaturii bacteriene, orice spital ia masura preventiva a curateniei. Ca efect al aglomerarii creste incarcatura bacteriana, drept care am luat decizia sa nu mai internam alte paciente si sa facem curat. Noi am mai inchis sectia, dar pe vremea aceea nu eram in atentia presei", a declarat Popescu.

Pacientele care por fi externate vor fi trimise acasa, cele care mai au nevoie de ingrijiri medicale vor fi transferate in alte sectii ale spitalului.

Managerul unitatii, Catalin Carstoiu, a declarat pentru NewsIn: "Este un lucru normal in viata unui spital, sa faca curatenie in sectii. In ultima perioada au fost inchise trei maternitati din Capitala, iar toate pacientele au ajuns la Universitar. Din cauza acestei supraaglomerari a crescut incarcatura microbiana cu flora nepatogena, care nu face rau. Trebuie precizat ca aceasta masura nu are nicio legatura cu infectiile de la celelalte spitale. Acest lucru se intampla destul de des, o data la trei luni".

 

Data introducerii: 06-05-2010
   

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 2 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

Videanu:Salariile bugetare pot reveni īncepānd din 2011 la nivelurile de dinaintea scăderii cu 25%400 de kilograme de griş cu viermi, descoperite īntr-un supermarket din BraşovFURTUNA SI GRINDINA IN BUCURESTIROMANIA SUB INUNDATII: DOI MORTI SI ZECI DE LOCALITATI SUB APEGARA DE NORD DIN BUCURESTI SE INCHIDE TEMPORARCOD GALBEN DE PLOI SI VIJELII IN 20 DE JUDETEUNDE SA MERGI IN VARA ASTA CU FAMILIAINCA O ZI DE CANICULA _ COD GALBEN IN TOATA TARAUN PROTEST JUSTIFICAT, POLITIZANT SI RISCANTCOD GALBEN DE PLOI IN 36 DE JUDETESEDINTA CES AMANATA PENTRU LUNI LA CEREREA SINDICATELORCRITERIUL DE VARSTA ELIMINAT LA PACIENTII CARE VOR SA SE TRATEZE IN STRAINATATEFIU DE MILIARDAR SFATUIESTE PARINTII SA NU ISI RASFETE COPIIISARESCU: IMPACTUL MASURILOR VA AVEA MOMENTE DRAMATICE VICTORIA BECKHAM PROVOCATA SA INCERCE PANTOFII CREATI DE MIHAI ALBUSECTIA DE GINECOLOGIA A SPITALULUI MUNICIPAL, INCHISAFUNCTIONARII PUBLICI RENUNTA LA GREVADOCTORII CARE DAU CONCEDII MEDICALE FALSE, POT FI AMENDATI CU PANA LA 10.000 LEIASTAZI: ULTIMA ZI DE DEPUNERE A DECLARATIILOR PE PROFITROMANIA PRIMESTE FONDURI DE LA UE PENTRU A CUMPARA ZAHAR LAPTE SI CEREALE
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10