Cititi ziarele noastre

Meniul principal

ECONOMIEPOLITICASOCIALEDUCATIESPORTSTIINTA - SANATATEMONDENCULTURAINTAMPLARI ADEVARATECURIOZITATIBURSABursa Zvonurilor

 

Curs valutar

 

 

Parteneri

Pagina 3 ~ NOBEL PENTRU DOI AUTODIDACTI

asdasdas

« inapoi img. 0 din 0 inainte »

Cunoscuta instituţie academică era suspectată de provincialism, din moment ce premia doi dintre propriii ei membri. Alegerea acestora a fost cu atât mai controversată, cu cât candidaţii favoriţi erau scriitori ca Graham Greene, Vladimir Nabokov şi Saul Bellow.

Scrierile celor doi câştigători au rămas de referinţă în literatură suedeză, dar în străinătate nu au câştigat popularitate nici după ce autorilor li s-a decernat prestigioasa distincţie. Potrivit juriului Nobel, Harry Martinson merita acest premiu pentru „o creaţie scriitoricească prin care surprinde picătura de rouă şi oglindeşte în ea Cosmosul", Eyvind Johnson „pentru o artă narativă care depăşeşte graniţele şi epocile, fiind în slujba libertăţii".

Călătoria ca motor al literaturii

Visătorul şi aventurierul Harry Martinson, născut într-o familie săracă şi abandonat la mâna sorţii, a plecat să cutreiere mările la 16 ani, îmbarcându-se marinar şi hoinărind prin lume vreme de 6 ani. Acest episod biografic spectaculos a fost substanţa din care au luat naştere primele două volume de proză.

Iar consacrarea a urmat după apariţia scrierii autobiografice „Floarea de urzică" (1935). Confesiunea nu trădează un resentiment profund faţă de copilăria tristă, ci priveşte spre tainele şi suferinţele semenilor, străduindu-se să descurce iţele firii omeneşti şi pe cele ale naturii. De altfel, preocuparea pentru natură este o constantă a poeziei sale, în care fiorul liric coabitează cu observaţia atentă şi intuieşte schimbarea pe care o va aduce progresul tehnicii.

Scrierile lui Martinson sunt rodul unui spirit în care se îngemănează robusteţea marinarului şi fragilitatea artistului. Ele reflectă specificul epocii - războiul, dictatura, automobilul - filtrate printr-o conştiinţă poetică ce strecoară în vers ultimele teorii ştiinţifice. A fost o premieră pentru literatura suedeză şi o reuşită remarcabilă, cu atât mai mult cu cât era opera unui autodidact.

„Călătorii fără ţel" (1932), „Capul Adio" (1933) şi „Drumul spre Calea-ntoarsă" (1948), scrieri de călătorie, îl aduc în prim-plan pe vagabondul Bolle, care cutreieră lumea şi interacţionează cu personaje care nu descoperă niciodată nimic pentru că nu se duc niciodată nicăieri.

Împotriva totalitarismului

Condiţia omului simplu a fost una dintre temele centrale din scrierile celuilalt câştigător al Nobelului din 1974, scriitorul Eyvind Johnson. Ca şi Martinson, acesta s-a născut într-o familie săracă, într-o localitate de lângă Boden, după care a fost adoptat şi, la numai 14 ani, a trebuit să-şi câştige singur existenţa. În adolescenţă a avut slujbe ca vânzător de bilete, plasator la cinematograf şi muncitor la o fabrică de cărămizi.

La 20 de ani, împreună cu grupul de scriitori autointitulat „Caii verzi", a editat revista literară „Prezentul nostru", din care au apărut numai şase numere. În 1921 a plecat în Germania, apoi a ajuns la Paris, unde a scris la un ziar suedez şi a spălat vase într-un mare hotel pentru a avea din ce trăi. Apoi a revenit la Berlin şi după aceea în Suedia.

În 1924 i-a apărut volumul de debut, o culegere de nuvele intitulată „Cei patru străini", care nu a stârnit interesul criticilor şi nu a atras atenţia asupra „luptei de clasă", aşa cum îşi dorise autorul.

A publicat apoi tetralogia „Romanen om Olf" („Roman despre Olf"), după care a urmat „Krilon" („Grupul Krilon" - 1941, „Călătoria lui Krilon" - 1942 şi „Krilon însuşi" - 1943), un roman politic a cărui acţiune începe în zorii celui de-Al Doilea Război Mondial. Este o scriere criptată, care afirmă o viziune antifascistă şi antihitleristă. Cărţile pe care le-a conceput în această perioadă conţineau critici la adresa totalitarismului şi a neutralităţii.

Reinventarea romanului istoric

Însă Eyvind Johnson a rămas în istoria literaturii suedeze şi prin romanul istoric, gen pe care l-a revigorat, îmbogăţindu-l cu elemente de psihologie modernă şi recurgând la formula naturalismului direct. Publicat în 1949, romanul „Vise despre trandafiri şi flăcări" imaginează un proces într-un caz de vrăjitorie din Franţa secolului al XVII-lea. Iar acţiunea din „Vremea Măriei Sale", apărut în 1960, se petrece în epoca lui Carol cel Mare.

Criticul literar Gavin Orton a remarcat trăsătura comună a acestor scrieri: „Este un scriitor care simte cu pasiune substanţa subiectului său, dar îşi controlează această pasiune printr-un stil ironic şi detaşat".

„Drumul spre Calea-ntoarsă" (fragment)

„Bolle se dezbrăcă îngândurat - da, nu reuşea să scape de roiul des de gânduri care treceau prin el ca un roi de ţânţari - şi începu să se bălăcească şi să se spele. Se cufundă adânc de câteva ori şi pe urmă se aşeză pe un pietroi şi îşi lăsă picioarele în jos, lăsând labele picioarelor să se odihnească în răcoarea apei. În jurul degetelor mari, umflate de mers, parcă simţea acum tot lacul Paren, în toată larga lui răcoreală. De cealaltă parte a lacului se auzeau glasurile unor oameni care se scăldau şi ei, după fierbinţeala unei zile de muncă la strânsul grânelor.

Gândurile despre propria lui lene erau întotdeauna, în asemenea ocazii, gata să fie re-gândite; de altfel, de ce să nu se gândească şi la asta, tot aşa cum se gândeşte şi la alte lucruri, mai ales acuma, când lacul serii de vară răsplătea cu răcoreala apelor sale tocmai partea cea mai harnică din corpul său, labele picioarelor... Asta-i mândria unui vântură-lume, hărnicia picioarelor.

Ţăranii şi alţii cu tot felul de alte meserii şi stări îşi au hărnicia în braţe şi în umăr. A tot căzut şi decăzut din ziua în care breasla meseriaşilor, a meşterilor de ţigări de foi, în care tatăl său îl aşezase ca meseriaş, fusese amputată de apariţia şi răspândirea maşinilor de făcut ţigări. Şi pe urmă hărnicia a început să i se stingă, luându-se după toate celelalte, până când i s-a coborât în ţurloaie şi în tălpi." (traducere de Florin Murgescu)

Poet la curent cu ştiinţa

Elementele de fizică modernă şi astronomie constituie o particularitate a poeziei lui Martinson, cu atât mai mult cu cât poetul era un autodidact. Multe poeme sunt străbătute de teama de un război atomic.

 

Comentarii vizitatori

 

Pagina 3 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

LUCIAN MANDRUTA ESTE PUS LA PUNCT DE FLORIN CALINESCUNOBEL PENTRU DOI AUTODIDACTIDIETA DAY-LIGHT SAU CUM SA SLABESTI SANATOSBAUTURILE ACIDULATE: ASOCIATE CU CANCERUL DE PANCREASHAGI REVINE CA SELECTIONAR LA NATIONALA ?OANA ZAVORANU PLEACA LA HOLYWOOD?BAUTURILE ENERGIZANTE POT AFECTA INIMABLONDA LUI BOTE CERE 2000 DE EURO CA SA PREZINTE LENJERIETRUCURI PENTRU O INFRUMUSETARE RAPIDA A PARULUI!TRICOUL: IATA CUM IL POTI ASORTA IN ACEST AN!TENDINTE IN MACHIAJUL OCHILOR PENTRU 2010ILEANA: PRINTESA ROMANCA A AFGANISTANULUICUM ITI ALEGI PROGRAMUL DE FITNESS?CACIULA RUSEASCA: UN MUST HAVE IN ACEASTA IARNAVANATOAREA DE LA BALC: 130 DE MISTRETI IMPUSCATISILVIA DUMITRESCU SUPARATA PE ELENA CARSTEATONI TECUCEANU DE LA CRONICA CARCOTASILOR, A MURIT DE GRIPA PORCINAAVATAR A INCASAT UN MILIARD DE DOLARI IN 17 ZILE!DE REVELION: RESPECTA HOTARARILEANDREA ESCA DE LA SEFIA UTC LA STIRILE PROTV

Pagina curenta :

Pagina : 1 2 3 4 5 6 7