Pagina 8 ~ ESTI CUMVA DIN ZODIA A 13-A ?

Autor: Camelia VRABIE
 ESTI CUMVA DIN ZODIA A 13-A ?
asdasdas
ESTI CUMVA DIN ZODIA A 13-A ? ESTI CUMVA DIN ZODIA A 13-A ?

Grupul zodiacal, care, după părerea astrologilor, ne influenţează în mare măsură viaţa, a fost stabilit încă din cele mai vechi timpuri ca fiind alcătuit din 12 zodii. Denumirea fiecăreia a fost dată după constelaţiile pe care le străbate Soarele în mişcarea sa aparentă de rotaţie în jurul Pămîntului.

Astrologii au considerat că aceste constelaţii influenţează atît planeta cît şi fiinţa umană. Ca întindere temporală, fiecare zodie corespunde aproximativ unei luni a anului. Nu cu mult timp în urmă însă, unii astrologi au venit cu o nouă ipoteză care a dat peste cap teoriile tradiţionale. Ei au încercat să doboare convingerea că ar exista numai 12 zodii, venind cu argumente destul de solide. Astrologii au descoperit că Soarele străbate în drumul său şi o a 13-a constelaţie,

Ophiucus, care se învecinează cu cea a Scorpionului, ceea ce i-a dus la concluzia existenţei unei zodii în plus. Chiar dacă există dovezi în favoarea existenţei celei de-a 13-a zodii, cei mai mulţi dintre specialişti au refuzat acceptarea ei în grupul zodiacal şi continuă să o ignore şi în prezent.

Legenda constelaţiei Ophiucus Legenda spune că Ophiucus este de fapt spiritul lui Imnhotep, renumit înţelept, cu vaste cunoştinţe în ale medicinei şi cu puteri tămăduitoare, care a trăit în vechiul Egipt, în secolul al 27-lea î.e.n.. Imnhotep era considerat pe jumătate zeu, datorită puterilor sale miraculoase şi darului de a vindeca şi cele mai grave boli. El a fost venerat atît de egipteni cît şi de greci, mii de ani după moartea sa. Legenda spune că în onoarea sa, Zeus i-a găsit un loc pe cer, printre alte constelaţii şi i-a dat denumirea grecească de Ophiucus, care s-ar traduce prin "Purtătorul de şerpi". Şarpele era cunoscut la egipteni ca simbol al tămăduirii. Ptolemeu a fost acela care a menţionat existenţa lui Ophiucus ca una dintre cele 48 de constelaţii. Cel mai important eveniment care s-a produs în constelaţia Ophiucus a fost explozia unei supernove, care a avut loc pe 10 octombrie 1604. Ea a fost observată de Johannes Kepler, de unde i-a venit şi denumirea steaua lui Kepler. Kepler şi-a publicat descoperirea în cartea "De Stella Nova", iar după Kepler nu au mai fost observate explozii ale unei supernove pînă în 1987. Descoperirea zodiei 13 În urmă cu peste 60 de ani, a fost lansată pentru prima dată ipoteza existenţei celei de a 13 a zodii. Mai mulţi astrologi din cadrul Uniunii Astrologice Internaţionale au observat atent constelaţiile străbătute de Soare în rotaţia în jurul Terrei şi au demonstrat că Soarele traversa şi constelaţia Ophiucus. Ophiucus este situată între constelaţiile Scorpion şi Săgetător, iar în opinia astrologilor, zodia ce poartă denumirea constelaţiei ar trebui să urmeze imediat Scorpionului, fiind de fapt a 11-a din grupul zodiacal. Această idee nu a fost însă acceptată de majoritatea astrologilor. Aceia care au susţinut-o s-au intitulat "astrologi moderni". În 1995, ipoteza existenţei zodiei a fost lansată din nou şi a fost considerată drept scandaloasă, nefiind acceptată de specialiştii renumiţi în domeniu. Părerile privind perioada zodiei Ophiucus, adică atunci cînd constelaţia este traversată de Soare şi devine mai vizibilă pe cer, sînt împărţite chiar şi printre "astrologii moderni".

Unii dintre ei susţin că Ophiucus străluceşte mai puternic la începutul lui decembrie pînă la sfîrşitul lunii, estimînd că persoanele născute între 6 şi 31 decembrie ar trebui să facă parte din această zodie.
Ipoteza acceptată de cei mai mulţi dintre ei a fost aceea că, zodia Ophiucus este cuprinsă între 29 noiembrie şi 18 decembrie. Acest lucru ar face însă ca zodia Scorpionului să fie doar foarte scurtă, de 6 zile. Mai precis, prin acceptarea celei de a 13-a zodii, perioadele tuturor zodiilor s-ar modifica cu mult. În tabelul alăturat se poate vedea care ar fi diferenţa între grupul zodiacal din 12 semne şi cel care ar cuprinde şi zodia Ophiucus.

Această reorganizare a zodiacului este principalul motiv pentru care astrologii adepţi ai teoriilor tradiţionale au refuzat să accepte ipoteza celei de a 13-a zodii. Ei au susţinut că este imposibil ca numărul zodiilor să fie mai mare decît cel al lunilor anului şi că o asemenea reorganizare a perioadelor ar da peste cap întreg sistemul zodiacal şi ar putea influenţa negativ viaţa oamenilor. Astrologii tradiţionali preferă să se bazeze pe evidenţele predecesorilor lor din timpuri străvechi, care au fixat grupul zodiacal de 12 semne, observînd şi "înregistrînd" atent perioada în care fiecare dintre constelaţiile traversate de Soare era mai vizibilă pe cer. Ei susţin că vechii astrologi nu au observat şi nu au înregistrat nicăieri că Ophiucus ar fi traversată de Soare.

Caracteristicile celor din Ophiucus Ophiucus sau zodia "Purtătorului de şerpi" este simbolizată de un bărbat pe care este încolăcit un şarpe. Conform opiniei "astrologilor moderni" cei născuţi sub acest semn zodiacal au caracteristici total diferite de persoanele din Scorpion sau Săgetător. Se pare că ele nu au deloc înclinaţii spre politică şi nici veleităţi de conducători, ci dovedesc înclinaţii către lumea spectacolului, în special talent muzical. Una dintre principalele trăsături ale celor născuţi sub semnul Ophiucusului este nehotărîrea. Ei au nevoie mereu de ajutor în luarea deciziilor şi de aceea de multe ori, ei pot fi influenţaţi negativ. Cei din Ophiucus par născuţi pentru a fi în centrul atenţiei. Sînt buni povestitori şi întotdeauna vor şti să întreţină atmosfera. Firi sociabile, vor şti să-şi facă foarte uşor prieteni dar îi pot schimba la fel de uşor, dacă vor găsi persoane mai interesante. Născuţi pentru a fi artişti cei din Ophiucus sînt firi foarte sensibile şi au pretenţia să fie înţeleşi de cei apropiaţi, chiar şi atunci cînd greşesc. Ei sînt consideraţi compatibili cu persoanele din zodiile Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn şi cu persoanele născute cu zece zile înainte sau după ziua lor de naştere. Vărsător, Peşti, Leu, Taur şi Fecioară sînt zodiile care nu se înţeleg cu cei din Ophiucus.

 

Data introducerii: 22-02-2009
   

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 8 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

MARUL DISCORDIEIO NOUA PRODUCTIE DIN SERIA STAPANUL INELELORAPA - MEDICAMENTUL DE FIECARE ZI.CUM VA PLAC FEMEILE ?CUM SA AI UN TEN FRUMOS ?YOGA - TRADITIE, IUBIRE, SPIRIT SI SEXUALITATEDIRECTORUL PLESCA, STAPAN SI PESTE MII DE CASE-MONUMENTMUZEUL BRAN INCOTRO?DEPECHE MODE NU MAI VIN LA BUCURESTI TUDOR GHEORGHE, CRITIC TV" ION DOLANESCU NU A FOST TATAL MEU !"MIHAELA RADULESCU TAMPONATA FRONTAL. CHIAR DE FOSTUL SAU SOT.OMUL CU "PUTA IMPRIMATA".ESTI CUMVA DIN ZODIA A 13-A ?CINE NE REPREZINTA LA EUROVISION 2009 ?
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8