Cititi ziarele noastreMeniul principalECONOMIEPOLITICASOCIALEDUCATIESPORTSTIINTA - SANATATEMONDENCULTURAINTAMPLARI ADEVARATECURIOZITATIBURSABursa Zvonurilor
Curs valutar
Parteneri |
Pagina 4 ~ CFR ASIGURA SALARIATII CA ISI VOR PRIMI BANIIAutor: Daniel Popoviciu
"Circa 20 de angajati ai unei ture de zi de la Regionala Iasi au declansat un protest spontan. Inca de saptamana trecuta am anuntat ca vor fi intarzieri, dar salariile vor fi luate. Pentru cei care au declansat protestul spontan la Brasov (luni-n.r.) si Iasi se va face o comisie de cercetare din care vor face parte si liderii de sindicat pentru a stabili exact, conform prevederilor codului muncii, sub ce forma vor fi sanctionati pentru ca nu si-au indeplinit sarcinile de serviciu" a declarat Garoseanu.
Garoseanu a subliniat ca administratiile au transmis prin liderii de sindicat ca este o situatie de criza la nivelul intregului sistem feroviar si se fac eforturi pentru ca angajatii cailor ferate sa primeasca salariile. La randul sau directorul general al CFR Calatori, Razvan Stoica, a declarat, luni, ca salariatii de la cele trei companii CFR vor primi, in cursul acestei saptamani, salariile restante, toate fondurile fiind dirijate numai pentru drepturile salariale. "Incepand de luni, cu eforturi foarte mari, toate fondurile vor fi dirijate numai spre salarii. Primii care vor primi salariilor vor fi angajatii de la CFR Marfa, iar in zilele urmatoare vor avea banii pe card salariatii CFR Calatori si Infrastructura" a mai spus Stoica. Angajatii CFR Infrastructura Iasi au declansat un protest spontan, marti dimineata, in statia Iasi, nemultumiti ca nu si-au primit banii aferenti lichidarii pe luna august. Trei trenuri nu au putut pleca din Gara Iasi, in conditiile in care protestul angajatilor de la Infrastructura a inceput in jurul orei 7.00.
Data introducerii: 22-09-2009
Comentarii vizitatori
Pagina 4 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:CUM A DEFILAT MIRCEA BADEA CU PENE PE FUND PRIN PIATA VICTORIEIUN INTERVIU VECHI DE 40 DE ANI CU JOHN LENON SI YOKO ONO FRUMUSETEA DE URGENTA: STERGE DE PE CHIPUL TAU URMELE DE OBOSEALAPOVESTEA DE IUBIRE DINTRE ANDREEA MANTEA SI ANDREI TARDEA SE AFLA LA RASCRUCEPIZZA NAPOLITANE PROTEJATA IN UEANDA ADAM SI VICTOR SLAV SE PREGATESC DE NUNTAISARESCU: PRIM-MINISTRU LA 60 DE ANI NU MAI POT SA FIU CATALIN BOTEZATU S-A SUPARAT PE "MONDENII"VICTORIA BECKHAM O NOUA COAFURA CHICMITURI DISCUTABILE DESPRE OBICEIURI CARE TE AJUTA SA PASTREZI SANATATEAROMANIA, LOCUL INTAI LA OLIMPIADA DE ASTRONOMIEUN METEORIT CAZUT IN LETONIA, A PRODUS UN CRATER CU RAZA DE 20M SI ADANC DE 10MMIHAELA SI DANI SE IUBESC PRIN TELEFONRONA HARTNER ADORATA IN FRANTAALINA SORESCU SE PREGATESTE DE NUNTACAT CASTIGA VEDETELE DIN PUBLICITATEGUVERNUL INSISTA SA CONFISTE MASINILE CELOR CARE PRODUC ACCIDENTECASATORIE IN SECRET: JOJO SE NUMESTE GRAMAPARLAMENTUL BANTUIT DE LILIECICFR ASIGURA SALARIATII CA ISI VOR PRIMI BANII
|