Pagina 6 ~ 699 DE FEMEI AU MURIT CA URMARE A VIOLENTEI IN FAMILIE!
Autor: Diana Comsa
asdasdas |
|
|
S-a înfiinţat o agenţie naţională, s-au elaborat strategii, s-au creat compartimente, s-au dat legi şi ordine paralele cu realitatea şi s-a făcut totul din categoria lui "să facem totul. S - au mimat preocuparea şi interesul, s-au aprobat noi posturi şi un hot-line la care nu răspunde nimeni.
I se spune în mai multe feluri, violenţă în familie, violenţă conjugală şi chiar violenţă domestică. Ca şi cum schilodirea fizică şi sufletească a omului lângă care trăieşti ar putea avea ceva domestic în ea. E cea mai sălbatică dintre violenţe. Cea mai perversă. O boală genetică transmisă, din generaţie în generaţie, de un virus din ce în ce mai agresiv.
Violenţa în familie este una din formele de violenţă cel mai frecvent întâlnite. În cele mai multe cazuri, e vorba de o agresiune repetată. Cu toate astea, nu are vizibilitate. Se petrece, cel mai adesea, în spatele uşilor închise şi e trecută sub tăcere de victimă, de teamă sau din jenă. Autorităţile statului nu fac nici ele exces de zel. Sunt depăşite, sunt complice, sunt nepăsătoare la tragedia unor victime care nu-şi strigă drepturile nici pe stradă, nici din ziare. Şi în România, ca şi în alte ţări, violenţa în familie este aproape sinonimă cu violenţa împotriva femeii. Două treimi din victime sunt femei.
LEGI DUPĂ DICTARE
"Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei constituie un obiectiv de interes naţional". E din basmele românilor. E art. 1, alin (1) din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Cu asta i-am dat pe spate pe europeni. Suntem buni la ticluit legi, mai ales atunci când le scriem cu dedicaţie. Suntem buni la înfiinţat comitete şi agenţii care "să se ocupe de..." şi "să aibă următoarele atribuţii", mai ales dacă asta implică şi crearea de noi joburi şi funcţii în sistem, cu program de bugetar şi lefuri cu sporuri.
Suntem buni când alţii ne-o cer şi devenim, asemeni agresorilor care-şi bat nevestele, nişte bestii insensibile după ce închidem uşa în urma musafirilor... Raportori UE. "Necesitatea realizării unei noi construcţii instituţionale şi a reformei în domeniul protecţiei familiei este menţionată în documentele care stabilesc condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind incluse în Programul de Măsuri Prioritare pentru Integrare Europeană, în foaia de parcurs a României elaborată de Uniunea Europeană pentru perioada 2001-2004, precum şi în Planul Economic de Preaderare pentru perioada 2003-2004".
Citatul, extras din Hotărârea de Guvern 686/2005, probează că toate măsurile şi angajamentele luate de autorităţi pe foaia de hârtie în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie nu au fost motivate de compasiunea şi reala îngrijorare a statului, ci de cerinţele UE, cărora ne-am conformat. Teoretic.
Practic, în România devenită stat membru al UE, victimele violenţei în familie nu primesc ajutor de niciunde. Teoretic, dacă eşti agresată, poţi suna la un hot-line (021/9833), pentru a fi salvată. Practic, la numărul respectiv nu răspunde întotdeauna cineva, iar dacă ai cu cine vorbi, eşti sfătuită să te apuci de făcut dosare. "Doamnă, ajutaţi-mă acum, mă omoară", plânge femeia bătută. "Da... vă înţeleg... Haideţi la noi să vă facem un dosar", insistă operatoarea. Statisticile sunt sfinte. Iar pentru statistici e nevoie de dosare.
Teoretic, Poliţia poate şi trebuie să intervină. Practic, depinde de omenia ofiţerului de serviciu sesizat. Iar dacă locuinţa e pe numele agresorului şi cei doi trăiesc în concubinaj, poliţistul nu poate nici măcar să intre în casă fără permisiunea proprietarului. Tot teoretic, în România există cinci tipuri de centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Practic, sunt doar două - adăposturile pentru victime şi centrele pentru consilierea agresorilor. Nu în toate judeţele, nu toate funcţionale, doar trei adăposturi conform standardelor. Doar 350 de locuri pentru toate româncele care vor să scape din pumnii bărbaţilor.Şi 699 de decese.
Data introducerii: 14-10-2009
Comentarii vizitatori
Pagina 6 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:
CE TREBUIE SA STIM DESPRE GRIPA PORCINATANDAREI ORASUL CARE A SPERIAT VESTULCELE MAI BUNE ORASE DE LOCUIT DIN ROMANIAPANDEMIA DE GRIPA S-A EXTINS. VOM AVEA VACCIN PE 26 NOIEMBRIE.TELEVIZOARELE INLOCUIESC ASISTENTELE, COPIILOR LI SE PUN DESENE ANIMATE, IAR PARINTII SE PLANG CA SUNT AGRESIVICAT NE COSTA INCALZIREA IN IARNA ACEASTASENATUL A ADOPTAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND POLITIA LOCALARATB VA ACHIZITIONA 150 DE TROLEIBUZE CU PODEA COBORATA15 ANI DE INCHISOARE PENTRU CEL CARE A BLOCAT LUCRARILE ANL IN CARTIERUL HENRY COANDA699 DE FEMEI AU MURIT CA URMARE A VIOLENTEI IN FAMILIE!SAPTAMANA MODEI LA LONDRAMAME PE CONT PROPRIU, FEMEI CELEBRE CARE ISI CRESC SINGURE COPIIPRO SAU CONTRA CEAIURILOR DIURETICE?BANI PENTRU MEDICAMENTE, SPITALE SI SALARIILE MEDICILORDISCRIMINARE. ANGAJATORII ROMANI PLATESC MAI BINE BARBATII DECAT FEMEILETAXA AUTO RAMANE LA FELTI-E GROAZA DE CURATENIA DE TOAMNA? INARMEAZATE CU O STICLA DE OTET!MIHAELA POPA ACUZA DE DISCRIMINARE PRICEWATERHOUSE COOPERSTICHETELE DE SANATATE AR PUTEA DUBLA SALARIILE MEDICILORTERORIZATA DE CLANURI TIGANESTI