Pagina 4 ~ 2010 ESTE UN AN IN CARE MERITA SA VA CUMPARATI O CASA

Autor: Diana COMSA
 2010 ESTE UN AN IN CARE MERITA SA VA CUMPARATI O CASA
asdasdas
2010 ESTE UN AN IN CARE MERITA SA VA CUMPARATI O CASA 2010 ESTE UN AN IN CARE MERITA SA VA CUMPARATI O CASA

Dupa un sfarsit de an 2008 in scadere si un 2009 in care s-a atins "fundul sacului", cele mai ieftine preturi posibile, 2010 va aduce vesti bune pentru investitorii in domeniul imobiliar.

"Dupa socul blocarii din cauza crizei si a retragerii bancilor din investitiile imobiliare, piata, care era lapte si miere, a devenit amara", a declarat, pentru Ziare.com, Eduard Uzunov, presedintele companiei imobiliare Regatta.

Cei care au suferit cel mai mult, potrivit spuselor sale, sunt investitorii mai putin ispirati, care au cumparat terenuri "in camp", la mare distanta de orase, sperand ca aceste zone se vor dezvolta.

In criza, insa, preturile la terenurile sau locuintele construite la marginea oraselor au scazut cel mai mult, in timp ce preturile celor din centrul oraselor s-au diminuat foarte usor sau chiar crescut.

"Trebuie modificat modul de perceptie dupa socul din 2008. Acum, piata imobiliara este ca un boxer care a primit un pumn si incepe sa-si revina", a explicat Uzunov. "Ne-am fript cu ea, dar trebuie sa intelegem ca toata lumea are nevoie de un acoperis, deci piata imobiliara este importanta", a adaugat el.

Potrivit lui Ionut Negoita, care, impreuna cu fratele sau, Robert, detine mai multe hoteluri, printre care cel mai mare din Romania, Rin Grand, si mai multe ansambluri rezidentiale, crede ca, in a doua jumatate a anului, va exista o crestere, chiar daca aceasta va fi "timida".

"Multi si-ar putea cumpara, dar sunt foarte dezorientati. Delocarea depinde mult de banci, de reinceperea creditarii si de oferte", a spus Ionut Negoita, pentru Ziare.com.

Cumparati acum!

De altfel, Uzunov este de parere ca, datorita programului Prima Casa, din vara sau toamna acestui an, lucrurile s-ar putea schimba de sectorul rezidential. "Am mare incredere in acest program si in noua conducere a Ministerului Finantelor", ne-a spus presedintele Regatta.

"Incepe sa se schimbe perceptia romanilor in privinta pietei imobiliare. In Romania, este foarte importanta, cererea fiind foarte mare. Multi locuiesc in blocuri facute acum 50 de ani sau sunt prea multi in acelasi apartament", ne-a explicat Uzunov.

Luand in considerare faptul ca, potrivit lui Ionut Negoita, preturile nu au cum sa scada mai mult decat in prezent, acum este momentul potrivit pentru achizitionarea unei locuinte.

"I-as sfatui pe cei interesati sa cumpere acum, pentru ca preturile au coborat la cel mai jos nivel si isi vor relua cresterea odata cu reinceperea activitatii", ne-a spus Negoita.

Pe de alta parte, din cauza nesigurantei situatiei financiare a Romaniei, multi investitori mari se feresc de achizitii in vederea construirii unor proiecte noi. "Nu am auzit de noi proiecte si nu vad de ce ar face cineva. Lucrurile nu sunt foarte clare si nu se pot face calcule realiste, iar bancile nu ne incurajeaza", a adaugat el.

 

Data introducerii: 14-01-2010
   

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 4 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

PENSIILE MINIME VOR FI INDEXATE CU RATA INFLATIEISOUTH STREAM VA ADUCE ROMANIEI 540MIL. EUROEURO SI DOLARUL SE DEPRECIAZA IN RAPORT CU LEULINCEPE TARGUL IMOBILIAR DOMUSPIROMANII IMOBLIARI VANEAZA CASELE DE PATRIMONIUSUDUL TARII VA DEVENI IN CURAND UN MARE PARC EOLIANAPARTAMENTELE AU AJUNS LA NIVELUL DIN 2007O ATERIZARE DE TREI MILIOANE DE DOLARIMAGISTRATII SI DIPLOMATII SOLICITA EXCEPTARE DE LA REGIMUL UNITAR AL PENSIILORSORIN OPRESCU MUTA STATUILE DE LA UNIVERSITATE PENTRU A FACE PARCARE SUBTERANAPRIMA DOAMNA A PNL FACE LOBY PENTRU MINERITUL CU CIANURIMAREA DEZBATERE DE LA DAVOS: VOM AVEA SAU NU CRESTERE ECONOMICA IN 2010?RADET DA VINA PE ELECTRICA PENTRU PROBLEMELE CU ENERGIA TERMICACOREEA DE SUD VA PRODUCE ENERGIE REGENARABILA CU 83 DE CENTRALE NOIIN ROMANIA AUTOSTRAZI DE TREI ORI MAI IEFTINE!CE VENITURI A INCASAT LULACHE?2010 ESTE UN AN IN CARE MERITA SA VA CUMPARATI O CASAREDUCERI DE 50% LA MOBILA!BUGETARII NU VOR MAI AVEA CONCEDII FARA PLATA IN 2010MEDIAFAX CERE FALIMENTAREA REALITATEA TV
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8